Jucătorul echipei naționale de rugby, Cătălin Fercu, care nu a făcut deplasarea pentru Cupa Mondială din Noua Zeelandă, deoarece a invocat răul de avion pe distanțe lungi, va fi supus unei expertize medicale, iar până la finalizarea acesteia va rămâne suspendat, informează frr.ro.
„Colegiul Director al FR Rugby a decis depunerea unei certificat care să ateste afecțiunea invocată. Expertiza va fi făcută la o instituție sanitară medico-legală. Suspendarea va fi menținută până la depunerea certificatului medical și analiza membrilor Biroului Federal”, se arată în comunicatul FRR.
Aripa echipei naționale de rugby a României, Cătălin Fercu, nu a făcut deplasarea în Noua Zeelandă pentru Cupa Mondială, deoarece are frică de avion, a declarat, la 30 august, cu ocazia prezentării lotului, președintele Federației Române, Alin Petrache.
Pe de altă parte, Colegiul Director al FR Rugby a fost de acord cu selecția unor jucători străini de perspectivă din Emisfera de Sud, între 17 și 20 ani, și integrarea acestora în cluburile de SuperLigă în vederea naturalizării și pentru creșterea valorii campionatului intern.
Acum câțiva ani rugbiștii Ben Aoina (din Noua Zeelandă) și Jeff Makapelu (din Insulele Samoa), de la RCJ Farul Constanța, au evoluat în Selecționata Bucureștiului. La Constanța a mai jucat și neo-zeelandezul Zane Winsdale, iar acum la Timișoara evoluează Paula Kinikinilau, Tomasi Palu si Andrew Pahulu.
De asemenea, membrii Colegiului Director au aprobat înființarea unor Comisii Tehnice pentru stabilirea loturilor naționale de juniori și seniori care vor fi responsabile și de implementarea strategiei federale în ceea ce privește selecția, formarea și pregătirea jucătorilor de înaltă performanță. Comisia Tehnică de Seniori va fi compusă dintr-un număr de nouă membri, antrenorii principali ai celor opt echipe din SuperLigă și antrenorul principal al echipei clasate pe primul loc în Divizia Națională de Seniori, la momentul convocării comisiei tehnice. Președintele Comisiei Tehnice de Seniori va fi antrenorul principal al echipei clasate pe primul loc la ultima ediție a campionatului. Conform clasamentului din 2010 acesta va fi Eugen Apjok. De asemenea, Colegiul Director a aprobat înființarea Comisiei Tehnice de Juniori care va fi compusă din 11 membri: antrenorii principali ai echipelor clasate pe primele trei locuri la ultima ediție de campionat la U19, U18, U17 și antrenorii principali ai echipelor clasate pe primele două locuri la U16″.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER